Studioul de design Local Studio HK a lansat un șir de ilustrații sub numele de „Hong Kong nu e China” (Hong Kong is not China). În ilustrații sunt comparate atât Hong Kong și China, cât și locuitorii acestor regiuni.
Pentru a înțelege aceste ilustrații, dar și pentru a înțelege diferențele dintre Hong kong, trebuie să știm anumite fapte despre ele. Hong Kong a fost ocupat de către Marea Britanie în anul 1841 în timpul Primului război al opiumului (1839—42), iar în 1842 regiunea a devenit colonie britanică. În 1898 China a oferit regiunea, împreună cu alte câteva insule, în concesiune pe o durată de 99 de ani.

În urma unor negocieri, pe 19 decembrie 1984 a fost semnată Declarația comună chino-britanică, iar regiunea a fost cedată Chinei. În regiune a fost instaurat un tip de administrație specială, teritoriul bucurându-se de autonomie cu drepturi speciale. După 156 de ani de conducere britanică, perioada de concesiune a sfârșit pe 30 iunie 1997, zi în care britanicii au cedat insula Chinei.

Pe parcursul anilor Hong Kong a devenit o adevărată metropolă, găzduind pe meleagurile sale peste 7 milioane de oameni (în 1841 populația constituia 7450 de oameni), fiind una din cele mai populate regiuni cu densitate înaltă, dar și ocupând locul întâi/doi în rândurile țărilor cu cea mai mare speranţă de viaţă.
După unirea regiunii Hong Kong cu China, tensiunile dintre acestea s-au intensificat mereu — diferențe lingvistice și culturale, impunerea în regiune a legilor țării de către autoritățile chineze, proteste sociale, migrarea chinezilor din alte regiuni în metropolă. Un sondaj (541 de respondenți) petrecut în 2011 a avut următoarele rezultate: 17% din respondenți se consideră chinezi, 38% — „locuitori ai Hong Kong-ului”. Aici ținem să menționăm că 93.6% din populație sunt chinezi.
„Hong Kong nu e China”.
Ca teritoriu, Hong Kong a apărut în 1841, China — în 1949.
Bursa de valori în China este dirijată de Partidul Comunist, în Hong Kong — de factorii economici reali.
Proporțiile
China, pe de o parte, are un teritoriu de 9’596’961 km2 (locul 3 în lume), o populație de 1’357’380’000 de oameni (1-ul loc în lume) și o densitate de 145 oameni/km2 (locul 83 în lume). Hong kong, pe de altă parte, are un teritoriu de 1104 km2, o populație de 7’234’800 de oameni (locul 100 în lume) și o densitate de 6544 oameni/km2.
Cifrele 4 și 6
Cifrele 4 și 6, folosite împreună, sunt interzise în unele regiuni ale Chinei. Această interdicție își trage rădăcinile din Protestele din Piața Tiananmen din anul 1989 (eveniment cunoscut și ca Incidentul din 4 iunie), culminând cu Masacrul din Piața Tienanmen, de pe 4 iunie 1989 (4.6.1989).
Protestul a fost organizat în urma decesului Secretarului General al Partidului Comunist Hu Yaobang, liberal și reformator. În piață s-au strâns peste 1 milion de oameni. În capitala Chinei — Beijing — a fost trimisă o armată de 300 de mii de militari, pentru a liniști și a controla masele de oameni. Pe 20 mai a fost introdusă pedeapsa cu moartea. Curând au început arestările în masă a protestatarilor, au fost expulzați din țară jurnaliștii și a fost introdusă cenzura în presă. În iunie tensiunile dintre armată și protestatari s-au accentuat, rezultând o confruntare numită Masacrul din Piața Tienanmen — armata a tras în grupele de studenți și intelectuali, care au fost organizatorii protestelor și care au ocupat piața timp de 7 săptămâni.
Guvernul chinez a clasificat protestul și masacrul ca „revoltă contrarevoluționară” și a interzis în orice fel discuțiile pe această temă. Nici până acum nu se știe cifra exactă a victimelor, din cauza lipsei de informații din partea autorităților chineze. Se presupune că au fost masacrați de la câteva sute la câteva mii de oameni.

Persoana care a încercat să oprească coloana de tancuri, o fotografie făcută de Jeff Widener (Associated Press) pe 5 iunie, în Beijing. Fotografia este considerată a fi una din cele mai reprezentative fotografii ale secolului XX. Nici până acum nu se știe nimic despre persoana care a încercat să oprească tancurile și care a fost soarta sa de mai departe.
Puterile în stat
Puterile țării sunt concentrate în mânile Partidului Comunist, în Hong Kong au loc alegeri democratice și puterile în stat sunt reprezentate de către oameni.
Poliția are doar formă diferită, în rest este asemănătoare.
Chinezii sunt limitați în alegerea aplicațiilor de chat, chinezii din Hong Kong au o alegere mult mai mare.
Televiziune
În China este doar un post de televiziune care este vizionat de marea parte a populației, în Hong Kong este un post de televiziune care nu este vizionat de nimeni.
Critica
Chinezii din China nu acceptă așa de ușor criticile, cei din Hong Kong primesc criticile mai ușor.
Poștă electronică
Serviciul de email Gmail, atât de popular în întreaga lume, nu este accesibil în China. În Hong Kong nu sunt limite de folosire a oricăror servicii de trimitere a emailurilor.
Alimentația
Alimentația e mai bună în Hong Kong decât în China. Așa cred cei de la Local Studio HK.
Rețelele sociale
Rețelele Facebook și Twitter sunt interzise în China, în Hong Kong nu sunt restricții.
Partidul Comunist
Banerele stradale în China promovează Partidul Comunist, în Hong Kong — invers.
Iarăși despre Partidul Comunist
Chinezii sunt înrobiți și manipulați de către Partidul Comunist. Celor din Hong Kong nu le pasă de Partidul Comunist din China.
Chinezii din Hong Kong sunt mai educați ca chinezii ce vin din China
Globul pământesc
Chinezii din Chinau sunt convinși că în lume e doar țara lor, că tot globul pământesc e doar China. În realitate, lumea nu se rezumă doar la China.
Iarăși, chinezii din China sunt mai puțin educați ca cei din Hong Kong
Încă o diferență majoră
În China volanul automobilului e în partea stângă, în Hong Kong — în dreapta.
Țară aparte
Chinezii din Hong Kong își văd teritoriul separat de China, o țară aparte.
Pașapoartele
Chinezii din China au doar un singur pașaport, care este considerat inutil de mulți chinezi. Chinezii din Hong Kong pot avea două pașapoarte: unul de cetățenie Hong Kong, al doilea — de cetățean al Marii Britanii.
Limba
Limba chineză modernă este bazată pe mandarină, dialect al limbii chineze, un sistem de 4 tonuri ce are o vechime de 100 de ani. Chinezii din Hong Kong vorbesc cantoneza, care nu este înțeleasă de către chinezii din China. Cantoneza e un sistem de 9 tonuri și are o vechime de 2 mii de ani.