Era vara anului 1981 și Larisa Savițkaia, o tânără studentă de 20 de ani, se întorcea cu soțul său Vladimir dintr-o călătorie. Au petrecut luna de miere la mare, înapoi zburau la bordul avionului de pasageri Antonov An-24. În avion erau multe locuri libere, iar tinerii au ales locurile din coada avionului, necătând la faptul că biletele erau procurate pentru locurile din mijlocul avionului.
Accidentul aerian
La înălțimea de 5220 de metri, avionul lor s-a ciocnit cu bombardierul militar Tu-16. Au fost mai multe cauze ale petrecerii accidentului: sincronizarea proastă dintre dispeceratul avionului civil și cel militar, An-24 s-a abătut de la traseul prestabilit, iar echipajul Tu-16 nu a anunțat la timp dispeceratul despre înălțimea luată. Ca rezultat, ambele echipaje au murit. An-24 a pierdut aripile, rezervoarele de combustibil și partea de sus a fuzelajului.
În momentul ciocnirii celor două avioane Larisa dormea pe scaunul său în spatele avionului. S-a trezit de la o lovitură puternică și arsură bruscă (temperatura a scăzut momentan de la 25 °C la −30 °C). În timpul căderii, fuzelajul se rupea în bucăți, iar după o ruptură care a avut loc chiar lângă scaunul său, Larisa a fost aruncată în trecerea dintre scaune. Speriată, ea s-a ghemuit în cel mai apropiat scaun, uitând chiar să-și pună centura de siguranță. Tânăra spune că era îngrozită, dar calmă. În timpul căderii se uita prin hublou, ca să vadă când va apărea în zare pământul. Când a văzut pământul, și-a înfipt mânile în cotiere și s-a împins din scaun, ca să amortizeze lovitura de pământ.
Cum a putut să supraviețuiască?
Bucata de avion în care se afla Larisa a căzut într-o fâșie mlăștinoasă de pădure de mesteacăni în taiga, fapt ce a amortizat puțin căderea. Mai târziu s-a stabilit că acea bucată de avion avea dimensiunile de 4 metri în lungime și 3 metri în lățime, iar căderea a ținut 8 minute.
Echipa care a analizat accidentul a presupus că tânăra a rămas vie, datorită faptului că bucata de avion pe care se afla nu cădea liniar, dar plana în aer ca o coală de hârtie.
După cădere Larisa a stat fără cunoștință timp de 7 ore. Primul lucru pe care l-a văzut când s-a trezit a fost corpul neînsuflețit al soțului său. Ploua, apa i-a spălat fața de sânge și ea a văzut pe fruntea soțului o rană adâncă. Ea a primit mai multe traume serioase — comoție cerebrală, traume a coloanei vertebrale în cinci locuri, diverse fracturi a mânilor și coastelor. A pierdut practic toți dinții. Dar norocul tinerei a fost că putea să meargă de sine stătător. Larisa și-a construit un loc de refugiu din resturile de fuzelaj, se încălzea cu husele scaunelor din avion; zilele după căderea avionului au fost ploioase.
Salvarea
Tânăra a observat de mai multe ori în cer avioane cu echipe de salvare, le dădea din mâni, dar ei credeau că e un geolog dintr-o tabară de alături.
Larisa a fost găsită 3 zile mai târziu de către membrii echipei de salvare. Din cauza ploii și condițiilor în care se afla, echipa de salvatori nu putea crede că în fața lor se află un om viu. Avea părul încâlcit din cauza vântului din taiga, tot corpul era în vopsea de fuzelaj. Ea, corpul neînsuflețit al soțului și alți doi pasageri au fost găsite ultimele. Larisa a fost unicul supravieţuitor din cele 32 de persoane aflate la bordul avionului. Mai târziu tânăra a aflat că pentru ea și soțul său erau deja săpate morminte; ele au fost săpate conform listei de pasageri și în baza concluziei că în urma accidentului nimeni nu a rămas în viață.
Urmările
Despre accident nu s-a scris în presa de atunci, faptul și circumstanțele ciocnirii au fost ascunse de către autoritățile sovietice.
Necătând la toate traumele primite, Larisa nu a primit un grad de invaliditate — conform normativelor de atunci, seriozitatea traumelor luate în parte nu permiteau ca tânăra să fie declarată invalidă. Medicii au considerat că Larisa nu avea nicio traumă destul de serioasă. Mai târziu tânăra a fost paralizată, dar și-a revenit. După aceasta a lucrat învățătoare, dar nu mai putea face anumite lucruri, era nevoită să presteze ocazional servicii de muncă, era nevoită să trăiască sărac. La moment lucrează manager de oficiu la o agenție imobiliară.
După destrămarea URSS a fost scos la iveală faptul accidentului. Acest lucru a atras atenția mass-media, au apărut câteva interviuri cu tânăra care a supraviețuit, ea a fost invitată la diferite emisiuni televizate. Larisa a aflat detaliile accidentului doar în anul 2000.
Numele tinerei a fost inclus de două ori în ediția rusească a Cărții recordurilor Guinness (The Guinness Book of Records). Prima menționare — persoana care a căzut de la o înălțime maximală și a supraviețuit. A doua — persoana care a primit cea mai mică compensație pentru daune fizice — 75 de ruble. Conform normativelor URSS, persoanele primeau 300 de ruble compensație pentru persoanele decedate și 75 de ruble pentru supraviețuitori în accidentele aeriene.
Larisa spune că accidentul și moartea soțului au rămas cu ea pentru totdeauna. După acestea nu mai simte durere și frică; nu se teme de moarte și continuă să călătorească cu avionul.
