În unele perioade platina, într-adevăr, a fost mai scumpă ca aurul.
Prețul aurului și al platinei se schimbă permanent și de multe ori aurul costa mai mult ca platina. Astfel, de la începutul anului 2015 poziția de lider o ocupă aurul. Platina, în secolele XIX—XX, la acel moment foarte ieftină, era folosită pentru a „dilua” aurul prezent în monede și lingouri, din care cauză prețul platinei a început să crească. Impresia conform căreia platina e mai scumpă ca aurul vine de la începutul secolului XXI, când cererea de platină era foarte mare, de multe ori, fără o cauză anume. Dar în urma crizei economice din 2008, prețul platinei a scăzut de 2,5 ori, pe când aurul practic nu a pierdut din poziții. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că 2/3 din cererea de platină este asigurată de necesitățile industriale ale întreprinderilor, unde metalul prețios este folosit în calitate de catalizator la prelucrarea petrolului sau în calitate de postcombustie în motoarele mașinilor.
În Lumea veche (continentele Eurasia și Africa, până la descoperirea de către europeni a Americii în anul 1492) platina nu era cunoscută până în secolul XVIII. Civilizația And (Inca și Chibcha) extrăgea platina și o folosea din cele mai vechi timpuri. Primii europeni care au aflat despre platină au fost conchistadorii (cuceritorii spanioli și portughezi ai teritoriilor Lumii noi, în perioada de colonizare a Americii în perioada secolelor XV—XVI) la mijlocul sec. XVI. Se consideră că primul scriitor european care a pomenit despre platină e Julius Scaliger (1484—1558) în cartea „Exerciții ezoterice în 15 cărți”, în care pomentește despre un metal adus din Gonduras, care nu poate fi supus topirii.
Denumirea de platină a fost dată de către conchistadorii spanioli, care au aflat de platină în America de Sud, pe teritoriul ocupat în zilele noastre de Columbia. Platina seamănă cu argintul (în spaniolă — plata), de aceea termenul platina poate fi tradus ca „argint mic”. Încă pe atunci s-a observat că platina este foarte greu de topit, din această cauză mult timp platina costa de 2 ori mai puțin ca argintul.
În anul 1735 regele spaniol emite un decret prin care interzice importul de platină în țară. În decret se indica ca platina să fie separată de aurul extras și, sub supravegherea oficialilor spanioli, să fie aruncată în locurile adânci alre râului Rio-del-Pinto, care a fost redenumit mai târziu în Platino-del-Pinto (din cauza cantității impunătoare de platină înecate în râu). Platina deja adusă în Spania a fost aruncată în mare, pentru a lupta cu falsificatorii de monede. Aceștia adăugau platină în monedele de aur (platina are o densitate apropiată de cea a aurului), fapt ce era greu de descoperit. Decretul regelui a fost amânat doar 40 de ani mai târziu. Conform datelor oficiale, în anul 1820 în Europa au fost aduse între 3—7 tone de platină. Despre acest metal nou au aflat alchimiștii și i-au atribuit calități „magice” — platina e mai grea ca aurul, fiind văzută ca concurent al aurului, din această cauză aurul era considerat metal nobil, ce îmbina calități pozitive, pe când platinei i-au fost atribuite calități negative, simbolizând puterile întunericului. În Franța, din platină au fost fabricate etalonul metrului și cel al kilogramului. În Rusia metalul era numit „aur alb”, „metal nou siberian”, după ce a fost descoperit în 1819 în aurul extras în regiunea Ural.
